CONTRACT DE PRESTARI SERVICII – cazare animale de companie nr.______________________________Data _29_/_03_/_2025_
Articolul 1 - Părțile contractului.
SC K9 Sport & Training Company SRL, persoană juridică română, cu sediul in
Bucuresti, sos. Odai nr. 6– HALA, sector 1, înregistrată sub nr.
J40/1931/2004 la Registrul Comerţului, având CUI
RO16132636, cont bancar cod IBAN
RO40BACX0000002681128000 deschis la
Unicredit Bank , deţinătoarea hotelului pentru animale „Ringstar Pet Hotel” situat in
Bucuresti, sos. Odai nr. 6– HALA, sector 1, reprezentată legal de administrator - Dl. Caraman Robert, serie CI RK 264566, care a împuternicit pe numitul
____________________________ în calitate de Prestator şi astfel denumit în cuprinsul contractului
şi
Dl./Dna. , Serie/Nr. CI
,
tel.1 ,
tel.2 ,
e-mail în calitate de
Beneficiar (proprietar DA sau NU),(mandatar DA sau NU) şi astfel denumit în cuprinsul contractului, au hotărât încheierea prezentului contract de prestări servicii, având următoarele clauze contractuale.
2.. Definiții ale unor termeni contractuali.
2.1. În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretați astfel:
a) contract – reprezintă prezentul contract și toate Anexele sale, menționate în cuprinsul său;
b) prețul contractului - prețul plătibil prestatorului de către
Beneficiar, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;
c) servicii - activități a căror prestare fac obiect al contractului;
d) early check in- cazarea realizată în afara intervalului stabilit contractual la art. 4.;
e) late check out- decazarea realizată în afara intervalului stabilit contractual la art. 4;
f) tariful de cazare- prețul contractului stabilit consensual de părți;
g) zi de cazare – intervalul orar de 24 ore, cuprins între ora 14.00 la începutul zilei de cazare si ora 14.00 a doua zi, la sfârșitul zilei de cazare;
h) rezervare- momentul încheierii contractului de prestări servicii de cazare, realizată prin rezervare on-line sau la sediul Prestatorului.
Articolul 2 - Interpretarea unor termeni contractuali.
2.2. În prezentul contract, cu excepția unei prevederi contrare cuvintele la forma singular vor include forma de plural și vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.
2.3. Termenul “zi” sau “zile” sau orice referire la zile reprezintă zile de cazare, dacă nu se specifică în mod diferit, în clauzele contractuale..
Articolul 3 – Obiectul contractului.
3.1. Obiectul contractului îl constituie cazarea într-un spaţiu corespunzător, tip camera %tip_camera%, la Ringstar
Pet Hotel a:
Articolul 4 – Termenul contractului.
4.1. Termenul contractului începe cu data de
, ora 14.00 PM şi se încheie la data de
, ora 14.00 PM, fiind de
zile, în litere (
Zero), existând posibilitatea de prelungire a termenului contractului, prin încheierea unui nou contract de prestări servicii de cazare. Momentul încheierii contractului de prestări servicii de cazare, este momentul semnării rezervarii on-line sau rezervării fizice la sediul Prestatorului.
4.2. Părțile semnatare agreează prelungirea tacită a contractului, în cazul în care, la expirarea termenului contractual, Beneficiarul nu se prezintă pentru a ridica animalul de companie, contractul se prelungește tacit, până la momentul ridicării acestuia, sau până la momentul declarării abandonului, context în care Beneficiarul datorează contravaloarea sumelor aferente cazării pe perioada prelungirii tacite precum și penalități în cuantum de 1 % pe zi întârziere aplicate asupra sumelor datorate, menționate la art 5.
4.3. Părțile semnatare ale prezentului contract agreează că, ziua de cazare începe după ora 14.00 şi se încheie la ora 14.00 a doua zi (24 ore). Pentru cazarea/early check in sau decazarea/late check out în afara acestui interval, poate exista posibilitatea cazării în orice alt tip de camera în funcție de disponibilitate, serviciu pentru care vor fi percepute prețuri, care corespund tarifelor prestatorului în ziua realizării cazării sau decazării, animalului de companie.
Articolul 5 – Prețul contractului.
5.1. Tariful convenit de parţi este de
Nan RON /zi, tariful de early booking este
0.00, tariful late checkout este
0.00, respectiv suma de
0.00 RON pentru întreaga perioadă contractuală.
5.2. Cazarea şi decazarea, făcute în afara intervalului agreat la art. 4, se vor tarifa suplimentar astfel:
- cazarea realizată în intervalul 8.00 – 14.00 se va taxa cu 50% din preţul camerei / zi;
- decazarea realizată în intervalul 14.00 – 20.00 se va taxa cu 50% din preţul camerei / zi;
- cazarea realizată înainte de ora 8.00, se va taxa cu preţul unei zile de cazare;
- decazarea realizată după ora 20.00, se va taxa cu preţul unei zile de cazare.
5.3. Plata tarifului de cazare se face anticipat, la data semnării prezentului contract, pentru întreaga perioadă de cazare sau în situația prelungirii tacite a contractului, la momentul efectuării decazării.
5.4. În situația în care,
Beneficiarul înțelege să decazeze animalul de companie, anterior expirării perioadei contractuale, prețul contractului achitat la momentul semnării, nu este returnabil şi nici transferabil/portabil pentru cazarea altui animal sau pentru o altă perioadă de cazare, care nu face obiectul prezentului contract.
5.5. În ipoteza în care
Beneficiarul nu achită anticipat tariful de cazare la data începerii cazării,
Beneficiarul întelege că prezentul contract este rezolvit de drept, fară intervenția instanței și fară notificări prealabile și cu consecința pierderii avansului achitat la momentul efectuării rezervării și fără posibilitatea portării acestuia, pentru o rezervare viitoare.
Articolul 6 - Drepturile și obligațiile părților contractuale.
6.1.Drepturile și obligațiile Prestatorului.
6.1.1. Prestatorul garantează că este o societate înfiinţată în conformitate cu legea română, că negocierea şi încheierea prezentului Contract nu contravine nici unei dispoziţii legale sau statutare şi la data semnării Contractului, împotriva societăţii prestatoare nu este declanşată nici o procedură de dizolvare sau faliment.
6.1.2. Prestatorul deține, utilajele, mijloacele tehnice şi personalul pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce-i revin potrivit prezentului Contract precum și experiența necesară pentru îndeplinirea acestora.
6.1.3. Prestatorul asigură animalului de companie îndeplinirea obligațiilor contractuale prin angajaţi săi/administrator care sunt de serviciu de serviciu 24/24 ore pentru 7/7 zile, angajați care nu au obligația contractuală de a sta cu animalul de companie în camera de hotel unde acesta este cazat, în țarcurile special amenajate pentru ieșirile în aer liber și nici obligația contractuală de a supraveghea animalul de companie prin sistemul video. Facilitatea privind supravegherea video a animalului de companie, este doar un drept limitat al Beneficiarului, la camerele care au această facilitate inclusă în pachetul de servicii, potrivit art. 6.2.10 și nu o obligație a Prestatorului.
6.1.4. Prestatorul se obligă să asigure efectuarea curăţeniei în spaţiul de cazare şi în spaţiile de folosinţă comună ale Hotelului, să asigure supravegherea permanentă a Hotelului, să asigure prin personal medical specializat extern primul ajutor animalului de companie în caz de accidentare, şi/sau în cazul apariţiei unei probleme de sănătate, pe perioada derulării relațiilor contractuale.
6.1.5. Prestatorul are dreptul să acorde, prin personal medical specializat extern, primul ajutor animalului de companie, în situația în care pe perioada cazării, survine un caz de accidentare a acestuia, sau în cazul apariţiei unei probleme de sănătate, drept acordat în mod expres de Beneficiar, care își asumă și achitarea cheltuielilor aferente. În acest sens, Beneficiarul va achita Prestatorului toate cheltuielile, previzibile și imprevizibile, necesare și utile pentru tratarea și salvarea animalului de companie.
6.1.6. Prestatorul are dreptul de a alege clinica veterinară unde va fi tratat animalul de companie, dintre Clinica Veterinară cu care Prestatorul are încheiată o convenție de colaborare, ori la o altă clinică aleasă de către Beneficiar dintr- un număr de 3 clinici propuse de către Prestator, în cazul unei probleme medicale apărută în starea de sănătate a animalului, ca urmare a unor evenimente petrecute în perioada cazării ce pot fi catalogate ca fiind din neglijența Prestatorului. În această situație, părțile contractante agreează faptul că, toate cheltuielile ocazionate de un astfel de incident, vor fi suportate de către Prestator.
6.1.7. Prestatorul are dreptul de a refuza cazarea animalelor de companie, în situația în care Beneficiarul nu prezintă documentele solicitate, la momentul cazării, potrivit art. 6.2.1 din contract, sau animalele de companie nu sunt clinic sănătoase sau prezintă semne vizibile de boală enumerăm fără a ne limita la aceste exemple: (apatie, nervozitate, agitație excesivă, vărsături). În această situaţie părțile agreează că avansul achitat la momentul realizării rezervării perioadei de cazare nu se restituie Beneficiarului, contractul fiind rezolvit de drept și nici nu se reportează pentru o altă perioadă de cazare sau cazarea unui alt animal de companie.
6.1.8. Prestatorul are dreptul de a declara abandonat animalul de companie, al cărui proprietar nu se prezinta sa iși recupereze animalul de companie după expirarea unui termen de 2 zile de cazare neplătite, nu notifică în scris cu privire la intenția de a-l ridica și nu achită sumele restante, ca urmare a prelungirii tacite a contractului, animalul de companie este declarat abandonat. Animalul de companie declarat abandonat, va fi predat autorităților competente, semnalate în vederea aplicării legislației în vigoare, moment din care Prestatorul nu mai este răspunzător pentru animalul de companie. Abandonul animalului de companie nu îl exonerează pe Beneficiar de plata cheltuielilor aferente perioadei de cazare, respectiv tarif cazare/zi penalitati de intarziere, în cuantum de 1 % pe zi de întârziere percepute până la momentul plății efective. Prestatorul poate urmări, prin toate modalitățile prevăzute de lege, încasarea acestor sume, în baza prezentului contract.
6.1.9. Prestatorul are dreptul să folosească datele de contact ale Beneficiarului, pentru a-i trimite newsletter, informaţii, sms-uri, e-mail-uri sau orice alte informații pe care le deține ca urmare a acordului GDPR semnat, care constituie Anexa a contractului, cu scopul de a informa Beneficiarul în legătură cu campaniile promoționale promovate de Prestator sau orice alte informații în scop publicitar.etc. În cazul în care dreptul expus în prezenta clauză este limitat, se va încercui negația ,,NU|” ( încercuiţi ,, NU” dacă opțiunea dvs. dacă este negativă).
6.2. Drepturile și obligațiile Beneficiarului.
6.2.1. Beneficiarul se obligă să prezinte în momentul cazării Carnetul de Sănătate din care să rezulte că animalul de companie este clinic sănătos şi este vaccinat conform schemei specifice speciei (antirabic, polivalent şi contra Tusei de Canisă cu minim 14 zile înainte de cazare în cazul câinilor) şi deparazitat intern şi extern.
6.2.2. Beneficiarul al cărui animal de companie este cazat în cadrul Ringstar Pet Hotel, într-o cameră mobilată, se obligă să suporte pecuniar toate stricăciunile cauzate de animalul său de companie în perioada de cazare, asupra bunurilor aflate în proprietatea sau posesia Prestatorului și nu numai.
6.2.3. Beneficiarul se obligă ca predarea animalului de companie, la încheierea perioadei de sejur, să se facă numai în baza contractului de cazare şi a unui act de identitate al persoanei care ridică animalul de companie. În cazul în care Beneficiarul deleagă o terţa persoana pentru decazarea animalului de companie, acesta are obligația de a notifica Prestatorul în scris, prin e-mail transmis de pe adresa de e-mail înscrisă în contract sau, prin sms transmis de pe unul din telefoanele înscrise în contract. În situația în care animalul de companie este predat terței persoane delegate de Beneficiar, Prestatorul este exonerat de orice tip de răspundere față de Beneficiar, de la momentul predării animalului de companie terței persoane desemnate de Beneficiar.
6.2.4. Beneficiarul acceptă că, pe perioada derulării contractului, manevrarea animalului de companie în incinta Hotelului se face exclusiv de către angajaţii Prestatorului şi cu echipamentul acestora, accesoriile si echipamentele deținute de animalul de companie, fiind predate Beneficiarului, la momentul cazării. Prin accesorii și echipamente, în sensul prezentului articol, se înțelege: orice fel de zgărzi, ham-uri, medelione, echipamente GPS, lese, haine și orice alt tip de accesoriu sau echipament prezentat la momentul cazării, cu excepția gărzilor antipurici, care pot fi purtate de animalul de companie, pe perioada cazării în hotel, fără niciun al accesoriu atașat acesteia.
6.2.5. Beneficiarul are dreptul de a accede în incinta Ringstar Pet Hotel, precum şi în anexe, numai cu acceptul prealabil al administratorului
SC K9 Sport & Training Company SRL şi numai însoţit de către un angajat al
SC K9 Sport & Training Company SRL
6.2.6. Beneficiarul întelege și acceptă că, existența condițiilor contractuale speciale legate de cazarea animalelor de companie cu probleme de sănătate, a animalelor de companie cu vârsta de peste 6 ani (în cazul câinilor şi pisicilor); a animalelor de companie cu vârsta sub 4 luni sau fără schema de vaccinare terminată, sau fără vaccinul împotriva Tusei de Canisă ( în cazul câinilor). Cazarea acestor animale, se va face numai după semnarea Anexei 1 la contract prin care Beneficiarul exonerează pe Prestator de orice fel de responsabilitate pentru ipoteza în care animalul de companie încetează din viață sau starea lui se agravează pe perioada în care se află cazat.
6.2.7. În cazul intervenirii decesului animalului de companie pe perioada în care se află cazat, Beneficiarul consimte că nu va solicita ridicarea cadavrului decât după efectuarea unei necropsii oficiale (efectuata la FMV/IDSA), sau în urma semnării unui proces verbal de predare-primire prin care degrevează de orice responsabilitate pe Prestator.
6.2.8. Beneficiarul are dreptul de a accesa web-cam-ul din camera animalului său de companie( camera care prezintă astfel de dotări), întelege şi acceptă că Prestatorul nu este răspunzător de eventualele întreruperi sau nefuncţionalitaţi ale sistemului web-cam, datorate defecţiunilor sau problemelor generate de întreruperea curentului electric, a conexiunii internet sau a oricăror probleme generate de către furnizorii de utilitaţi. Beneficiarul acceptă ca nu beneficiază de o compensaţie financiară sau reducere a prețului convenit contractual, ca urmare a survenirii evenimentelor imprevizibile vizând accesul web-cam.
6.2.9. Beneficiarul are obligația de a utiliza imaginile captate de camerele web din incinta Hotelului, doar cu scopul de a supraveghea animalul de companie pe toată perioada derulării relației contractuale. Beneficiarul nu are dreptul de a stoca și capta imaginile astfel procurate și de a le utiliza în mediul on-line.
6.2.10. Beneficiarul înțelege si își asumă că prin neprezentarea la cazare în 24 de ore de la începerea perioadei de cazare rezervată, contractul este reziliat de drept, fără punere în întârziere și fără notificare prealabilă, iar avansul nu se returnează considerandu-se achitat prețul pentru serviciul de a bloca o camera pentru perioada dorită.
6.2.11. Pe perioada derulării contractului de prestări servicii, Beneficiarul poate opta pentru interacțiunea animalului de companie cazat în incita Prestatorului, cu alte animale de companie de o talie similară, pe perioada derulării ieșirilor în aer liber, numai în situația în care, în acel interval de timp, se afla cazate și alte animale de companie de o talie similară sau o talie asemănătoare. Această opțiune devine operantă, doar în situația în care Beneficiarul semnează în mod expres prezenta clauza alături de mențiunea DA( încercuiți DA, dacă opțiunea dumneavoastră este pozitivă).
Articolul 7 - Riscurile contractului.
7.1. Beneficiarul este de acord să suporte următoarele riscuri contractuale despre care a fost informat de către Prestator, a înțeles pe deplin şi a acceptat următoarele:
- Pe perioada de cazare a animalului de companie în Hotel, acesta poate suferi modificări comportamentale cauzate de stresul generat de schimbarea mediului şi a despărțirii de stapani, astfel: anxietate, agitaţie, apatie, lipsa poftei de mâncare, cu toate manifestarile acestora; scăderea imunității, scadere în greutate, scaune diareice, probleme dermatologice, lătrat excesiv în cazul cainilor, ros, probleme stomatologice şi altele. Toate aceste modificări comportamentale precum și consecințele ce decurg din acest comportament, nu pot fi imputate Prestatorului întrucât sunt cauzate de schimbarea bruscă a climatului și mediului cunoscut de acesta.
- Beneficiarul suportă toate riscurile contractuale survenite, în cazul menționat la art. 6.2.7, apărute ca urmare a unor evenimente ce nu au fost pricinuite de fapta Prestatorului, acesta din urmă nu este obligat la plata nici unor despăgubiri către Beneficiar.
- În toate cazurile menționate la pct 6.2.7, apărute ca urmare a unor evenimente ce pot fi catalogate din culpa sau din neglijență Prestatorului, acesta din urma are obligaţia de a plăti Beneficiarului despăgubiri, al căror cuantum se determină şi se limitează la valoarea de înlocuire a animalului de companie conform cu evaluarea acestuia făcută de Asociaţia Chinologica Metropolitana Bucuresti pentru câini, Asociaţia Felina Sofisticat pentru pisici, alte asociaţii în cazul altor animale de companie.
- Beneficiarul declară că, înainte de semnarea prezentului contract cunoaște condițiile de cazare și a vizionat personal, însotit de un angajat al SC K9 Sport & Training Company SRL, camera de cazare şi spaţiile adiacente (ţarcuri de iesiri in aer liber, terenuri pentru dresaj şi spaţii pentru day-care, anexe) din incinta Ringstar Pet Hotel. Beneficiarul îsi asumă, în mod expres, prin semnarea contractului, faptul că acceptă camera de cazare cu toate dotările din interior, spațiile puse la dispoziţia animalului de companie precum şi că acceptă întreaga locație cu facilitățile, construcţiile şi dotările ei, acestea corespund aşteptărilor sale şi ale animalului său şi înţelege că personalul hotelului, nu stă cu animalul de companie în cameră sau în perioada de interacțiune cu alti căței. Beneficiarul renunța, în mod expres, la dreptul de a invoca neregularități legate de condițiile de cazare, pe care le-a acceptat prin semnarea contractului.
- Beneficiarul care are animalul de companie cazat într-o camera cu dotări de supraveghere prin web-cam înțelege şi acceptă că programul de masa şi iesire in aer liber stabilit la cazare nu este unul prestabilit contractual şi poate suferi modificări datorate stării de sănătate fizică şi psihică a animalului de companie, condiţiilor meteo şi a altor factori externi.
- Beneficiarul își asumă riscul contractual generat de rănile pe care animalul de companie și le provoacă singur pe perioada derulării contractului, precum si riscurile generate de modificările comportamentale enumerate pct. a al prezentului articol.
- Beneficiarul își asumă integral riscul contractului generat de activarea clauzei contractuale 6.2.12, exonerând Prestatorul de orice tip de răspundere, penală, contractuală sau delictuală, înțelegând pe deplin, faptul că, prin ieșirile afară și interacțiunea cu alte animale de companie cazate în hotel, există riscul survenirii unor evenimente neprevăzute, care pot cauza ranirea animalului de companie, înrăutățirea stării de sănătate, sau decesul acestuia.
Articolul 8 – Răspunderea contractuală și clauzele exoneratoare de răspundere civilă.
8.1. Beneficiarul își asumă răspunderea că informaţiile declarate în formularul de cazare sunt adevărate, declară că a adus la cunostinta Prestatorului, în scris, toate aspectele legate de starea de sănătate, comportamentul şi obiceiurile animalului, iar orice eveniment cauzat de tăinuirea acestor informații, ce poate duce la înrăutățirea stării de sanatate şi sau/decesul animalului, nu pot fi catalogate ca fiind din culpă ori din neglijenţa Prestatorului.
8.2. Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de prezentul contract, părţile răspund potrivit prevederilor legii pentru prejudiciile cauzate.
8.3. Prestatorul este exonerat de răspundere contractuală pentru rănile pe care animalul de companie și le provoacă singur, ca urmare a modificarilor comportamentale menţionate la art. 7 pct a, şi/sau a unor probleme medicale şi/sau de comportament prezente încă dinainte de cazare și despre care Prestatorul nu a fost informat de către Beneficiar.
8.4. Prestatorul este exonerat de orice tip de răspundere contractuală sau de orice fel de responsabilitate, în situația cazării animalelor de companie cu condiții speciale, așa cum sunt ele reprezentate în Anexa 1 la prezentul contract, pentru ipoteza în care animalul de companie încetează din viață sau starea lui se agravează pe perioada în care se află cazat.
8.5. În cazul încălcării dispozițiilor art. 6.2.9., în sensul utilizării imaginilor web captate ca urmare a supravegherii animalului de companie, pe perioada derularii contractului, în alte scopuri decât cele agreate, părțile convin ca Beneficiarul să plătească Prestatorului daune-interese reprezentate de prejudiciul suferit de Prestator.
8.6. Prestatorul este exonerat de orice tip de răspundere civilă sau penală, ca urmare a activării clauzei 6.2.11. prin bifarea opțiunii DA, Beneficiarul asumându-și în mod exclusiv răspunderea, pentru incidentele suportate de animalul de companie, ca urmare a interacțiunii cu alte animale de talie similară pe perioada ieșilor afară în țarcurile special amenjate în acest sens.
8.7. În situația în care, contractul de cazare este încheiat, prin Mandatar, acesta declară ca are consimțământul verbal al proprietarului, pentru semnarea contractului, în numele Beneficiarului și işi asumă personal faţa de proprietarul animalului de companie identificat mai sus întreaga responsabilitate pentru consecinţele rezultate în urma semnarii acestui contract.
8.9. Mandatarul exonerează Prestatorul de orice raspundere cu privire la verificarea consimţamantului proprietarului de drept al animalului ori cu privire la provenienţa animalului identificat mai sus, atât la momentul predării animalului de companie cât și la momentul semnării contractului.
Articolul 9- Forța majoră si cazul fortuit.
9.1. Forţa Majoră" desemnează toate evenimentele imprevizibile şi insurmontabile, independente de voinţa Părţilor, şi care împiedică în întregime sau în parte îndeplinirea obligaţiilor oricăreia dintre Părţi. Asemenea cazuri includ, dar nu se limitează la, naufragii, fenomene ale naturii sau ale unui inamic public, incendii, inundaţii, greve, războaie, insurecţii şi orice eveniment imprevizibil ce nu poate fi surmontat sau prevenit.În cazul producerii unui caz de Forţă Majoră, în măsura în care orice obligaţii contractuale ale oricăreia dintre părţi nu pot fi îndeplinite din această cauză, obligaţiile contractuale respective vor fi suspendate pe durata continuării Forţei Majore şi termenul de îndeplinire a obligaţiilor respective va fi prelungit în mod automat, fără penalități, cu o perioada egala cu suspendarea respectivă. În cazul producerii unui caz de Forta Majora, Partile se vor consulta de îndată in vederea găsirii unei soluții echitabile și vor depune toate eforturile pentru a minimaliza consecințele respectivului caz de Forta Majora.
9.2. Părțile sunt exonerate de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale în perioada de forță majoră. Serviciile prestate până la momentul producerii evenimentului calificat ca fiind forță majoră se plătesc, forța majoră neexonerând pe Beneficiar de plata acestora.
9.3. Prin “Caz Fortuit” se înţelege un eveniment viitor și nesigur, care nu poate fi prevăzut de părți la momentul încheierii contractului si nici nu poate fi împiedicat de Prestator.
9.4. Beneficiarul declară și acceptă în mod expres, faptul că a înțeles şi este de acord cu faptul că răspunderea civilă a Prestatorului este înlăturată atunci când pe perioada contractului survine decesul animalului de companie, deces cauzat de forţa majoră sau de caz fortuit.
Articolul 10. Anexele contractului.
10.1. Părțile contractului agreează că, toate documentele despre care se face vorbire în prezentul contract, reprezintă parte integrantă din acesta și sunt rezultatul acordului lor de voință, fiind negociate în mod direct de acestea.
10.2. Constituie ca anexă rezervarea, acordul GDPR, anexele, documentele de plată și/sau alte documente asimilate acestora, după caz.
Articolul 11 – Litigii.
11.1. Orice reclamaţie va fi transmisă de către Beneficiar în termen de 24 ore de la incident în format scris prin depunere la receptie sau transmisă pe e-mail la adresa info@ringstar.ro.
11.2. Prezentul Contract este guvernat şi interpretat în conformitate cu legea română. Parţile convin prin prezentul că vor depune toate eforturile pentru soluţionarea pe cale amiabila a oricăror neînțelegeri sau dezacorduri rezultând din şi/sau în legatură cu acest Contract, iar, în cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, să înainteze litigiul spre soluționare instanţelor române competente.
11.3. Părțile contractuale, convin că orice litigiu care apare între părți, ca urmare a relațiilor asumate contractual, este de competența instanței în a cărui rază teritorială îsi are sediul Prestatorul, respectiv instanța situată în circumscripția sectorul 1, București.
Art. 12 – Dispoziții finale.
12.1. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părților semnatare şi înlătură orice discuţii sau înțelegeri scrise sau verbale, anterioare semnarii acestuia. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între parţile contractante. Redactat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
12.2. Pentru evitarea oricărui dubiu, părțile contractuale agreează și confirmă faptul că, toate prevederile, termenii și condițiile stabilite prin contract, au fost pe deplin negociate și agreate de comun acord de către părți, înainte de data semnării, sunt pe deplin acceptate și reprezintă intențiile rele ale acestora, fără a putea fi considerate clauze standard, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 1202 din Codul Civil Român.
12.3. Prezentul contract este disponibil pe site-ul www.ringstar.ro pentru a fi luat la cunoștință de către Beneficiar.
PRESTATOR SC K9 Sport & Training Company SRL
Prin imputernicit
Nume in clar+ semnatura+ stampila
|
|
BENEFICIAR
Nume in clar + semnatura
|
Formular GDPR
I. Cadru legal. Informaţii Generale
1.1 Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 se aplica direct in Romania incepand cu 25 mai 2018, fara a fi necesara transpunerea in legislatia nationala. Astfel, potrivit normelor legale de drept European, Regulamentele Uniunii Europene se aplica direct, urmand ca statele membre ale Uniunii Europene sa adopte reglementari de clarificare si/ sau detaliere punctuale.
1.2 Regulamentul (UE)2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 abrogă Directiva 95/46/CE;
II. Specificul activității Operatorului:
2.1. SC K9 Sport & Training Company SRL („Operatorul”), in sensul definit de Regulament, se constituie sub forma unei persoane juridice române de drept privat, respectiv societate comercială cu răspundere limitată înființată potrivit legii 31/1990 privind societățile comerciale.
2.2. SC K9 Sport & Training Company SRL stochează date cu caracter personal și, in unele cazuri exceptionale, bine definite și cu un scop precis, date cu caracter special. Situațiile în care Operatorul va solicita, în scopul prelucrării si/sau stocarii date cu caracter special, acesta va solicita Clientului acordul expres, arătând întinderea si scopul precis al utilizării.
2.2. Datele Operatorului sunt:
SC K9 Sport & Training Company SRL, persoană juridică română, cu sediul in Bucuresti, sos. Odai nr. 6– HALA, sector 1, înregistrată sub nr. J40/1931/2004 la Registrul Comerţului, având CUI
RO16132636, cont bancar cod IBAN
RO40BACX0000002681128000 deschis la
Unicredit Bank, deţinătoarea hotelului pentru animale „Ringstar Pet Hotel” situat in Sos.Odaii nr.6 - HALA, sector 1, Bucureşti, reprezentată legal de administrator - Dl. Caraman Robert. Adresa de e-mail info@ringstarpethotel.ro, Tel. 0724161616.
2.3. Datele autoritatii de supraveghere competente: Autoritatii Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.) B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336, Bucuresti, Romania, Tel.: +40.318.059.211/ +40.318.059.212. Adresa de e-mail: anspdcp@dataprotection.ro Site web: www.dataprotection.ro
III. Condiții de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Prelucrarea de date cu caracter personal de către Operator se realizează în următoarele condiții:
Scopurile pentru care se colectează și prelucreză datele cu caracter personal:
- introducerea datelor solicitantului în evidențele societății, informarea/contactarea solicitantului cu privire la activitatea economică desfășurată de societate.
- Prestarea serviciilor de cazare a animalelor de companie, efectuarea rezervării camerei, încheierea contractului de cazare și derularea relațiilor comerciale, inclusiv executarea contractului.
- Întocmirea de către Operator a unei evidente informatice proprii de gestiune a clienților, prin utilizarea unor program informatice specifice, precum: Microsoft Excel, Microsoft Word, precum și încărcarea acestora în Google Drive, în scopul limitat de a gestiona propriile resurse; Aceste programe informatice, precum și cele utilizate pe viitor de către Operator sunt deținute în mod legal și dețin garanții și sisteme de securizare proprii; pentru mai multe detalii va rugam sa vizitati portalurile web ale producătorilor, în secțiunile destinate securității si datelor cu caracter personal;
- Folosirea fotografiilor, filmărilor desfășurate pe perioada cazării, în cadrul evenimentelor desfășurate de Operator, promovare în mediul online. Baza legală, pentru colectarea datelor cu carater personal, pentru scopurile mentionate:
- Contractul de prestări servicii de cazare la care sunteți parte, demersurile făcute înainte de încheierea contractului, respectiv rezervarea on-line.
- Interesul legitim al Operatorului ( de ex. preîntâmpinarea rezervărilor efectuate pe platforma on-line de persoane neidentificabile)
- Consimțământul explicit, în cazul prelucrării datelor cu caracter special. Tipurile de date colectate, având în vedere profilul Operatorului, solicităm și prelucrăm următoarele categorii de date cu caracter personal, definite potrivit Regulamentului:
- Date individuale: (a)Numele și prenumele persoanei fizice; (b) Codul numeric personal; (c) Adresa de domiciliu precum și orice alte adrese de corespondență pe care Solicitantul le pune la dispoziția Operatorului în scopul prelucrării; (d) Seria și numărul cărții de identitate, a pașaportului, a permisului de sedere, precum și echivalentul acestor informații, în funcție de tipul documentului de identitate prezentat; (e) Adresa de e-mail, precum și orice alte adrese de e-mail pe care Solicitantul le pune la dispoziția Operatorului în scopul prelucrării; (f) semnătura olografă și semnătura electronică;
Colectarea datelor cu caracter personal sau special se realizeaza prin:
- Fotocopierea, scanarea, recepționarea fizica sau digitală a actelor de identitate enumerate mai sus.
- Recepționarea de date/ informații prin e-mail sau alte forme de mesagerie electronica;
- Furnizarea de către Solicitant a datelor cu caracter personal sau special prin orice mijloace;
- Efectuarea de înregistrări video, audio sau transcrieri ale acestora de către Operator, efectuarea de filmari si fotografieri pe perioada derulării contractului de cazare, date care vor fi utilizate în scop publicitar, prin postarea acestora pe paginile de internet, retele de socializare deținute de Operator.
IV. În exercitarea scopului și a obiectivelor Operatorul declară că:
(a) Nu va utiliza datele cu caracter personal sau special ale clientului în alte scopuri decât cele comunicate în mod expres acestuia, urmând ca pentru orice prelucrare care excede scopurilor enumerate Operatorul să solicite consimtamântul expres, în scris, al solicitantului/ clientului;
(b) Vă păstra confidențialitatea deplină cu privire la datele cu caracter personal și/sau special ale clientului în relația cu terții, cu exceptia scopurilor care rezultă din derularea contractului, pentru care solicitantul și-a manifestat consimțământul în mod expres;
(c) Datele cu caracter personal și/sau special prelucrate de către Operator vor fi stocate astfel: (i) pe dispozitivele informatice aparținând personalului Operatorului, conectate la internet, în format editabil și/sau scanat; (ii) Pe serverul Google, prin utilizarea Gooogle Drive cât și pe paginile de internet (site, rețele sociale Operator); (iii) Pe dispozitivele mobile utilizate de către personalul Operatorului ca urmare a utilizării adreselor de e-mail pe aceste dispozitive; (iv) Pe suport fizic (imprimat), în arhiva Operatorului;
(d) Operatorul va păstra arhivele pentru o perioada ce nu va fi mai scurtă de data încetării contractului, cu posibilitatea extinderii termenului pana la 5 ani de la data încetării acestuia. Fac excepție documentele care cuprind date cu caracter personal și/sau special pentru care legea instituie obligatia păstrării lor pentru o durată de timp determinată, superioară sau inferioară perioadei declarate de către Operator; termenul de pana la 5 ani este apreciat de catre Operator ca fiind unul rezonabil si minimal; oricum, in masura in care termenul este inferior iar procesarea si/ sau stocarea datelor cu caracter personal nu se mai justifica in mod rezonabil, Operatorul va lua toate masurile necesare stergerii sau distrugerii acestora, dupa caz, in conditii de confidentialitate si securizare optime;
(e) La datele cu caracter personal si/sau special prelucrate de catre Operator vor avea acces: (i)angajații societații, personalul administrativ sau temporar cu atributiuni in arhivarea/rearhivarea/ depozitarea/ sortarea documentelor si implicit a documentelor continand date cu caracter personal sau special; (iii) autoritatile publice cu atributiuni de cercetare si/sau control, in exercitarea prerogativelor acestora conferite de lege;
(f) Operatorul ia toate masurile necesare in legatura cu activitatea proprie, ca informatiile cu caracter personal si/sau special sa beneficieze de protectia impusa prin Regulament. Nicio alta persoana, cu exceptia celor enumerate nu vor beneficia de acces la datele cu caracter personal. Totusi, in cazul in care Operatorul sesizează o situație in care date cu caracter personal sau special ale solicitantului/clientului au ajuns în posesia altor persoane decat cele autorizate, va lua toate măsurile privind informarea solicitantului/ clientului si/ sau a Autoritatii Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.) potrivit Regulamentului;
(g) Datele cu caracter personal sunt prelucrate si stocate doar pe teritoriul României, fără a fi externalizate, cu excepția situației în care activitățile care decurg activitatea economică a Operatorului presupun externalizarea informatiei in afara teritoriului Romaniei.
V. Dreptul solicitantului/ clientului de a solicita informații sau acțiuni din partea Operatorului:
Oricând pe perioada prelucrări și/sau stocării datelor cu caracter personal sau special, solicitantul/clientul are dreptul:
(a) De a solicita Operatorului, în scris, informații cu privire la datele cu caracter personal prelucrate, pe care Operatorul le deține, precum și durata de timp în care aceste date se vor afla în posesia Operatorului în scopul prelucrării sau stocării;
(b) De a solicita ștergerea datelor cu caracter personal sau special, prelucrate de către Operator, din evidențele, arhivele, dispozitivele acestuia, oricând pe perioada de desfășurare a raporturilor contractuale, sub rezerva neafectării serviciilor prestate, precum și cu mențiunea ca informațiile ajunse în posesia tertilor, cu respectarea Regulamentului și a prezentului acord, nu pot fi retractate și nu mai fac obiectul unei obligații a Operatorului.
(c) Dreptul „de a fi uitat” consacrat de Regulament, în virtutea căruia solicitantul/ clientul poate solicita ștergerea/ distrugerea și/sau restituirea documentelor/ informațiilor care cuprind date cu caracter personal si/ sau special, cu excepția documentelor și/sau informațiilor transferate către terți în condițiile Regulamentului și a prezentului Acord, sau pentru care Operatorul are o obligație legală de păstrare
(d) Dreptul de a solicita Operatorului să elimine din documentele stocate pe suport informatic, în format editabil, toate datele cu caracter personal sau care pot conduce la identificarea solicitantului/clientului , cu mențiunea ca aceste documente sunt proprietatea Operatorului, acesta urmand sa inlature doar datele cu caracter personal si/sau special;
(e) Dreptul de a solicita Operatorului confirmarea, în scris, a conformarii acestuia la cerințele formulate de către solicitant/client ; în acest sens, menționăm că Operatorul este obligat sa raspunda solicitării solicitantului/ clientului în termen de cel mult 30 zile, cu excepțiile prevăzute de Regulament.
IV. Limitarea răspunderii:
4.1 În măsura în care solicitantul/clientul formulează solicitări care au ca obiect ștergerea și/sau restituirea unor informații sau documente, dupa caz, precum și limitarea utilizării anumitor date cu caracter personal sau special, solicitantul își asumă în integralitate consecințele unor astfel de decizii.
4.2 Semnarea prezentului acord reprezintă acordul expres și liber consimțit al solicitantului/ clientului și conferă Operatorului dreptul de a procesa și stoca date cu caracter personal sau special, în scopul și condițiile declarate prin Acord. Totodată, semnarea prezentului Acord confirmă faptul că solicitantul a citit și înțeles prevederile acestuia, a formulat eventuale întrebări pentru care a primit răspunsuri satisfăcătoare într-un limbaj accesibil și clar, potrivit principiului transparenței.
Prezentul Acord a fost redactat și semnat în doua exemplare originale, astazi _
29_/_
03_/_
2025_, acord ce va fi stocat în forma tiparita si digitala de catre Operator.
Pentru orice cerere, solicitare de informare sau sesizare cu privire la exercitarea drepturilor dumneavoastra, inclusiv în eventualitatea în care doriți sa va retrageți acordul cu privire la prelucrarea datelor în scop de marketing puteți sa ne contactați folosind urmatoarele metode de comunicare: Pe site-ul RingstarPethotel.ro, secțiunea „Contact” ,Prin e-mail, la adresa: info@ringstarpethotel.ro, La sediul Ringstar Pethotel din
Bucuresti, sos. Odai nr. 6– HALA, sector 1 În scris, la sediul Ringstar Pethotel, situat în
Bucuresti, sos. Odai nr. 6– HALA, sector 1
PRESTATOR SC K9 Sport & Training Company SRL
Prin imputernicit
Nume in clar + semnatura + stampila
|
|
BENEFICIAR
Nume in clar + semnatura
|